marți, 13 martie 2012



Petre Tutea
*********************************************************************************
Cugetari memorabile - 3
******************************************************

Cred ca acum la noi, ar fi optima o conducere conservatoare, realizata însa într-un climat democratic. Adica un partid conservator, traditionalist, nationalist, într-un climat liberal. Ca sa nu faca din conservatorism instrument de tiranie, ca eu nu pot sa accept în numele nici unei idei sa asupresc o singura celula dintr-un om.
Constitutia liberala din 1923 nu e o opera, e o capodopera. Un rege puternic, înfasurat într-un stat al normelor liberale: separatia puterilor si libertati cîte doreste nea Nita; nici nu poate duce atîtea libertati!
Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia îi premerge. Prima idee de creatie reala, au adus-o în istorie crestinii.
De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literara, muzicala, filozofica - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît sa reflecte în litere, în muzica sau în filozofie petece de transcendenta.
Cum sa fie creatura creator? "Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o cînd nu eram în viata..." Pai cum sa fie creatura creator?
Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune ca noi îl respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi sîntem crestini fara sa vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul.
Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.
A fi cresti înseamna a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.
Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale - acesta este omul crestin.
Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sînt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casa în casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de ispravi politice.
Isus Cristos este eternitatea care puncteaza istoria.
Daca nu cunosti revelat - prin gratie divina - sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: "Il tomba dans une méditation profonde qui l'a conduit jusqu'a la loi de la gravitation universelle". Si eu spun: daca Newton gîndea pîna la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva în natura " legea gravitatiei"? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.
N-ar trebui sa se vorbeasca asa mult despre democratie. Eu, în materie de democratie, nu am nici o parere personala. Ma bizui pe doi gînditori clasici. Pe Platon si pe Aristotel. Platon sustine ca sînt trei forme de guvernamînt degenerate:tirania, oligarhia si democratia. Aristotel spune ca democratia este sistemul face fiecare ce vrea. Si eu am spus: dupa cum se vede.
Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numarul înlocuieste calitatea... Triumful cantitatii împotriva calitatii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.
Fara sa gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot sa ramîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.
În democratie, numai întîmplarea naste un mare sef. De pilda, un mare conducator în democratie a fost Clemenceau, care a condus politic primul razboi mondial.
Eu, cît as fi de aristocrat în gîndire, politic trebuie sa fiu democrat. Masa e absoluta; fiecare prost luat în parte e un prost si atît. Dar toti prostii astia, luati împreuna, sînt un principiu istoric.
Prin însasi ordinea ei ideologica, democratia îl obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice: ce mai faci, frate? Partea proasta este ca oamenii de exceptie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masa se exprima specia. Prin individ se exprima personalitatea. Numai ca, uneori, un individ ajunge sa influenteze foarte mult asupra maselor. Acestia sînt alesii. Istoria este facuta de alesi. Paradoxul societatii umane este ca multimea îi produce pe conducatori, iar acestia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricarei democratii burgheze. Asta e forta constanta a democratiei. Iar extremelor - fie extremei stîngi, fie extremei drepte - , care violeaza ideea de echilibru social, democratia le este ostila.
Eu nu sînt democrat. Am asemanat democratia cu jigodia la cîine: nu scapa decît cei care sînt tari.
Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect fata de poporul român. Si pîna la urma mi-am modificat pozitia: nu sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.
Democratia totala e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, ca n-avem nici macar democratie; un cimitir istoric presupune un trecut de viata care sa fie îngropat.
Si totusi cel mai bun sistem social e cel care pleaca de la respectul mastii de om: democratia. Democratia e imperfecta, dar fara ea e greu de vietuit. Este un soi de haos suportabil.
Democratia este sistemul social care face posibila existenta idiotului alaturi de geniu. Dar ea se deosebeste de egalitarismul comunist prin lege. În democratie legea functioneaza, în vreme ce în comunism legea nu exista; e tiranie.
Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.
Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreaba Moise pe Dumnezeu: Ce sa le spun alora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.
În fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.
Binele si raul sînt conceptelepedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.
Dumnezeu s-a revelat, dovada ca este. De fapt, vînzoleala asta haotica a lumii actuale, framîntarea lumii actuale, ma convinge ca nu exista decît Dumnezeu. Ca totul e muritor, si universul si omul, si ca lumea a fost facuta de Dumnezeu din nimic si o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou - considerînd ca prima lui isprava s-a înecat istoric.
În celebra Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen a Revolutiei franceze, prima propozitie e o idiotie absoluta sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sînt egali de la natura. Asta e ca si cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sînt inegali de la natura. Sint inegali însisi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru si altul imbecil. Substanta ereditara e un mister.
Egalitatea e cel mai mare dusman al libertatii.
Principiul egalitatii, pe care-l vehiculeaza democratii din lume, functioneaza în mod real numai în religie, fiindca numai religia crestina considera oamenii egali în fata lui Dumnezeu.
Eminescu, despre care Iorga spune ca-i expresia integrala a natiunii române, iar Blaga ca reprezinta "ideea platonica de român", e românul absolut. L-am definit eu: suma lirica de voievozi.
Noica a fost o personalitate, dar a spune "epoca Noica" e ca si cum ai spune "epoca Ghita Popescu". Nu a fost nici macar o epoca "Nae Ionescu", cu toate ca el într-adevar, putea face epoca. La fel Eliade, Cioran. Face oare epoca un profesor universitar la Chicago? Iar Cioran a spus: Eu sînt cazul Cioran - si nu cred ca s-a izmenit cînd a afirmat asta, pentru ca, e evident, n-ati auzit de "cioranism" în România. El este, ca de altfel si Eliade, o personalitate care s-a limitat la ea însasi. Însusi Iorga, din acest punct de vedere, i-a ramas inferior lui Maiorescu, pentru ca Maiorescu a punctat epoca lui. Samanatorismul lui Iorga a marcat, dar nu a facut epoca, ci poate fi considerat doar un eveniment.
Europa e formata din trei familii de popoare: familia popoarelor germene, a celor latine si familia popoarelor slave. Parerea mea e ca dominanta e latina si spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominanta europeana. Nu Germania. S-au zbatut germanii, dar sînt tot subalterni, ca si slavii.
Asa, daca gîndesti omul ca european, au nemtii o expresie: a vorbi de puritate germana, poloneza, franceza este ridicol, pentru ca popoarele Europei sînt die Fruchte einer Promenademischung (Progeniturile unei corcituri), adica doua babe surde, cu doi cîini, stau la taifas si dupa doua zile afla ca toti cateii fatati de catelusa nu seamana cu fiul babei.
Evreii au geniu religios. Ei au creat doua religii, iudaica si crestina. Mai glorioase nu vad religii în lume... Sînt o rasa superioara, sînt parintii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamna religie. Restul este arta si stiinta. Cultura înseamna la ei spirit si numai ei au lasat cultura pe unde au stat, ovreii. Cultura Europei e iudaica si civilizatia e multiforma. Iudeo-germano-latino-slava.
De ce au existat întotdeauna resentimente fata de ovrei? - Stilul lor de viata. Cînd în Antichitate, au intrat în contact cu romanii, acestia îi întelegeau la nivelul sticlei. Nu stiau ce sînt. Nu semanau cu romanii. Eu nu vorbesc rasial, vorbesc antropologic: pur si simplu nu-i întelegeau.
În Evul Mediu, pe vremea cînd europenii aveau meseriasi-bijutieri, rusii mîncau paie. Fara traditia asta adînca, nu se poate face supercivilizatie moderna. Xenopol spune asa: Viciul esential al istoriei românilor, din cauza razboaielor neîntrerupte cu turcii, e absenta de dospire îndelunga a Evului Mediu.
Extrema dreapta, ca si cea stînga, e falimentara. Omul nu e dispus, de dragul unei minoritati numite elita, sa ajunga iobag. Nici ultimul maturator nu este dispus sa renunte la libertate pentru ca în frunte se afla un tiran care e întelept ca Platon. Întelepciunea aluia e de doua parale. Daca ala se realizeza utopic pe sine, cel de pe strada sufera.
Greselile gîndirii de dreapta la noi? Absolutizarea totalitarismului, care este european falimentar. Excesele. Absolutizarea ideii totalitare, care confisca personalitatea, si mai ales ignoranta în ceea ce priveste onestitatea lui Hitler, acestea au fost greselile. Hitler a spus: Nu respect decît un singur cuvînt, cel dat poporului german. Iar Ribbentrop a declarat ca Germania n-are nevoie de prieteni, ci de supusi. Pai cum poti sa mai fii colaborator cu un asemenea imperialism?
Orice extrema este socialmente insuportabila, pentru ca e lipsita de ideea fundamentala a oricarei societati bine organizate, ideea de echilibru. Extremele violeaza ideea de echilibru social.
Si poporul, si foarte multi intelectuali nu pot suporta extremele, iar democratia este ostila extremelor, care confisca - si extrema stînga si extrema dreapta - personalitatea umana. Nu cred însa ca extrema dreapta poate fi gîndita în paralel cu cea stînga, cum se face. Extrema dreapta nu confisca proprietatea, personalitatea legata de proprietate. Extrema stînga e egalitara; egalitatea coercitiva e sterilizanta.
Nu stiu daca fantasticul e din nimic sau din ceva, dar ca sa fii fantastic trebuie sa fii transsenzorial, în afara de concret si de real. Însa fantasticul nu e totuna cu misticul si la o adica el e mult mai aproape de senzorial si foarte îndepartat de mistic: pentru ca lui îi lipseste relatia cu misterul.
Carui barbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubesti pentru farmecul lor, si în al doilea rînd le iubesti pentru ca fac oameni.
Eu încerc o experienta: încerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc în tren, nu înseamna ca zeul meu e calea ferata.
În Evul Mediu s-a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem - adevarul dupa credinta si secundum rationem - adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pîna îi ia dracul... Ca poti, în filozofie, sa ratacesti pîna devii nauc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevar.
La urma urmelor, are si filozofia acces la adevar, pentru ca situarea spiritului în adevar e vocationala.
Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trancanind silogisme.
Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani îi anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om anuleaza principiul competitiei între popoare; anuleaza însusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.
Generatia se naste asa: apare un cap - sau poate mai multe deodata, care sînt ancorate în acelasi ideal. Si daca idealul este stralucit reprezentat, devine forma modelatoare pentru cei care-l urmeaza. Trebuie acceptata ideea de oameni-model. În vreme ce apostolii se topesc în absolut, modelele se topesc în generatii. Cei ce devin modele sînt creatori de epoca si de curente si astfel hotarîtori pentru cetate.
Noi am fost o generatie favorizata: ne-amm plimbat prin toate universitatile, peste toti scriitorii, peste toti gînditorii... Si am ajuns la limitele scepticismului autohton de tip cioranesc. Adica nu sîntem, deocamdata, fauritori de sisteme general valabile.
Generatia mea a debutat în euforia realizarii României Mari si a murit în închisorile comuniste. Voi, care nu ati trecut prin închisori, stiti cum arata si cei care închid si cei închisi. Aveti o perspectiva totala.
Tineretul de azi e net superior generatiei noastre. Si asta pentru ca nu este usor pentru el, în climatul asta fioros, asa cum ne-a fost noua, într-o lume mai normala. Pai noi am trait sub regalitate, scriam pe Palatul regal " De
închiriat" si nu pateam nimic! A venit bolsevismul rus cu armele peste el, peste tineret, si el se scutura la mal ca rata de apa. S-a vazut acum în rascoala din '89... Generatia actuala e grea de glorie. Ca sa te scuturi de bolsevism în plin bolsevism - pai cum se cheama asta?
Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinbitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în masura în care e apropiat sfîntul.
În fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.
Gheorghiu-Dej a fost o maimuta revolutionara; a crezut ca face si el revolutie, desi imita bolsevismul rusesc. Adica: sa arestez oameni fara judecata, sa-i tin indefinit în temnita, sa-i pun în regim de exterminare, sa-i ucid daca vreau - asta numea el revolutie. Asa facea Stalin. Si Dej, imitîndu-l, credea ca e revolutionar. De fapt a fost o maimuta balcanica - a tiranizat poporul român la adapostul armelor rusesti. Nu? Ce originalitate are revolutia româneasca? Dar n-are nici cea ruseasca originalitate... Pai stiti cum am definit eu revolutia ruseasca? Iacobinism tataro-mongol! Teroarea iacobina mutata în stil tataresc la Moscova.
Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însarcinat sa cunoasca lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gîndirii logice.
Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdarit si se spala. Gîndirea este o "spalare" a creierului. Asta ma face cîteodata sa cred ca gîndirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu... De ce gîndirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca n-o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghita n-ar mai fi nici o diferenta.
Eu am spus ca sînt anumite zone ale corpului social unde greva trebuie considerata crima antinationala. Pai ia închipuiti-va ca toti brutarii din România fac greva! Nu mai mîncam pîine?! Exista zone ale economiei unde greva trebuie sa fie, în principiu interzisa.
Mare noroc ca exista oameni care sînt idioti! Functia idiotului e pozitiva, pentru ca fara el n-am întelege nici geniul, nici normalitatea. Pai cum am cunoaste noi un om pe care-l numim desavîrsit, daca n-ar fi prezenti astia, idiotii?
Iliescu se afla în treaba. Pentru activistii de partid aflarea în treaba e metoda de lucru. Astia sînt activisti de partid - e neobolsevismul actual al României... Pai el a declarat în platforma-program ca admira valorile ideale ale comunismului! Cum ai spune: sînt încîntat de dulceata si de deliciul produs în mine de cancer...
Corpul social e atît de afînat, încît, ca sopîrlele se furiseaza la conducere si ajung acolo impostori. Exista fisuri în aparatul social si de stat prin care se prelinge încet, inevitabil, impostura. Chiar si în cele mai stralucite cetati. Ce, credeti ca în Franta ajung sus numai personalitati remarcabile? Cînd e vorba de personalitati, n-ai încotro, trebuie sa le imiti. Fiindca imitatia e un fenomen social inevitabil. Dar nu poti sa imiti un prost, nici un impostor. Cel mult îl compatimesti.
Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca într-un salon, într-un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s-a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care... - Ca sa vezi, nici nu m-am gîndit!
Inteligenta, oricît de mare nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s-o justifici.
Se spune despre Nae Ionescu ca scuipa inteligenta.
Definitia lui Nae Ionescu e aceasta: meditatia metafizica mutata la nivel cotidian, sau ridicarea cotidianului la nivel filosofic. Nimeni n-a facut asta în presa pîna la el, nici macar Eminescu. Desi a fost un foarte mare gînditor si desi ramîne cel mai mare jurnalist, Eminescu n-a filosofat în publicistica.
Calinescu, fata de Nae Ionescu, nici n-a existat; n-avea vocatie filosofica nici cît un maturator. Nae Ionescu nu se masura în vremea lui cu nimeni. Era el însusi.
Nae Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul ca avut o atitudine justa fata de toate evenimentele din România. N-a gîndit însa just întotdeauna. Eu l-am apreciat mai mult atitudinal, nu ideologic; nu-l prefer pe omul politic.
Am fost acuzati, noi, astia de dreapta, ca exageram puterea natiunii. Toate popoarele fac asa. Nemtii se considera buricul pamîntului, englezii doua buricuri ale pamîntului, francezii trei buricuri si jumatate. Fiecare crede ca neamul lui e buricul pamîntului.
Românismul a însemnat, pentru generatia noastra, sa fim noi însine. Ca a fi la stînga înseamna a fi în pom. Fiecare popor vrea sa fie el însusi. Si am vrut si noi, astia de dreapta, sa fim români.
Sînt român si ca român ma socot buricul pamîntului. Ca daca n-as fi român, n-as fi nimic. Nu ma pot imagina francez, englez, german. Adica nu pot extrapola substanta spiritului meu la alt neam. Sînt român prin vocatie. Tot ce gîndesc devine românesc.
Daca exista o stiinta a natiunii, eu sînt de meserie român.
Nationalismul poate fi practicat si cuviincios. Nimeni nu poate interzice unui popor sa-si traiasca traditia si istoria cu gloriile si înfrîngerile ei. Pârvan zice: etnicul e punct de plecare si universalul punct de sosire. Eu, ca nationalist, am gîndit multa vreme ca natiunea e punctul terminus al evolutiei universale. Cînd dispar popoarele, intram în Turnul Babilonului.
Fara nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia...
mul a depsit conditia de animal abia atunci cînd în el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.
Fara Dumnezeu omul ramîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramîne asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cînd, unde si în ce scop a aparut el în calitatea asta de om? Daca se întreaba singur si nu e un zeu în dreptul casei care sa-i reveleze data începutului, înseamna ca omul ramîne un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Omul istoric mosteneste pe cel primordial, care, jucîndu-se pe frînghia libertatii, a împletit purul cu demonicul, viata cu moartea, lumina cu întunericul, libertatea cu înlantuirea si, ramînînd captiv, jocul dintre el si lume, pepetuu neîmplinit, este un amestec de sfînt si drac, chiar daca pare a fi intefgru. Sufera de toate bolile si viciile imaginabile. Nu poate iesi singur din el si din natura.
Omul nu se poate autodefini. El se defineste prin semeni. Constatam actul individuatiei, dar nu ne dam seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Tutea, spun ce cred eu despre mine si cînd ramîn singur cu mine uit si unde m-am nascut; si în singuratate as muri de melancolie ca maimuta lui Andreev. Prezenta mea e definita de contemporanii mei.
Drama omului este dualismul existentei lui; e alcatuit din corp si suflet si joaca între corp si suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar daca este, nu e convingator. Dar nici corpul nu este, în nici un fel convingator. Capul nu are biruinta definitiva; faptul ca e muritor îi anuleaza esentialitatea. Tot ce exista în noi si nu ne obliga sa ne sinucidem din disperare, se cheama spirit.
Renasterea italiana, unde omul este situat în centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etrn trist.
Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici ca omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor îl distinge de restul vietatilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie - stiinta, oicît de savanta, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de ccapra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar în mod absurd din natura.
Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu-ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa... Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezî în vîrf, pentru ca nu e nici în interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfîntul sta în fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facînd istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situeaza dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om împlinit, este fixata doar în timp si în spatiu.
Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionista a stiintei.
Eu disting între omul modern si omul istoric. Omul etern este omul primordial, integral creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui. Iar omul istoric e omul care devine, si raportat la acest primordial, e un fel de neom. Istoria e neomenie lui. Ca nu se poate, din cel ce am fost întreg, sa fiu dumicat în epoci, în zile si în clipe. Omul istoric e captivul clipelor, nu numai al anilor, lunilor, zilelor, si orelor din timpul lui Stefan cel Mare sau de cînd vorbesc eu acum, ci si al clipelor în care îl definesc ca neom. Ca trebuie sa acceptam: omul etern are un sinonim, homo religiosus. Omul religios e omul etern. Omul stiintific e neomul istoric. Tot ce face el poarta pecetea preaomenescului lui.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.
Ordinea nu trebuie sa fie confiscatoare, ci protectoare, deoarece ordinea în afara adevarului, e dezordine. La germani e o ordine pe care nu o simti. Chiar cînd vezi un politist, ca o statuie, pe strada, el nu-ti apare coercitiv, ci regulator.
Originali, vorba lui Heidegger, nu sînt decît idiotii. Altminteri doar Dumnezeu e original, iar Aristotel nu e original, ca nu face decît sa descrie opera lui Dumnezeu. Dar Aristotel, nu încape îndoiala, e un geniu, pentru ca descrie genial opera lui Dumnezeu.
Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.
Personalitatea e un ins care influenteaza ambianta prin simpla lui forta harismatica. Un om cu har. Nu e nevoie sa fie savant, ci sa aiba har.
În majoritatea Dialogurilor, Platon nu rezolva nimic. Dialogurile lui sînt aporii, adica înfundaturi. Platon e în impas permanent. În asta se vede geniul lui, fata de Kant, care e mai plavan: el are impresia ca rezolva. Platon îsi da seama ca nu rezolva nimic.
Eu am afirmat odata într-un salon, ca Platon este miscarea spiritului înlauntru eternitatii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Daca eu încerc sa gîndesc universul, trebuie sa mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.
Fata de maretia lui Cristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa-l scuturi si constati ca arhetipurile lui sînt filozofice, dar daca muti arhetipurile acstea în în religia lui Cristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu "demiurg", ceea ce în greceste înseamna "meserias".
Cînd Charles Maurras a spus la politique d'abord (politica mai întîi), a spus un mare adevar. Fara politica sîntem pierduti. Adica ne împungem ca berbecii unii pe altii. Un mare om politic e un om care are har. El face posibila existenta comuna a oamenilor prin spiritul lui de organizator si legiuitor.
Partidele politice sînt cai la carul de aur al istoriei românilor; cînd devin gloabe, poporul român le trimite la abator.
Poporul român, din punct de vedere politic, e greu de glorie.
Pai daca îi adunam pe toti ministrii români de la 1900 la 1918, noi am fi putut furniza Angliei si Imperiului Britanic cel putin cinci ministri... Iar cînd vorbesc de Ionel Bratianu, ar trebui sa ma ridic în picioare, asa a fost de mare ca om de stat! Si a fost inginer... Ceea ce înseamna ca politica e o arta, o vocatie.
Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Stii cum vad eu diferenta dintre omul politic si cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar negustorul, rata de jos care se uita la el.
Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea în treaba ca metoda de lucru la români.
La întrebarile fundamentale "de ce?" si "în ce scop?" aporetica rurala româneasca raspunde: "d-aia".
A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest "mege si asa"; ca "merge si asa" înseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.
La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria românilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.
Prima conditie a unui român este sa creada este sa creada ca poporul român este asa cum sînt pomii, cum sînt animalele, cum e regnul vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai putin important decît faptul ca el este pe lume.
Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Ca n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, vifornita din spatiul în care s-a desfasurat istoric poporul român ne arata ca sîntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin parca - n-am fost noi "în calea rautatilor"? A reusit vreo invazie sa-ai impuna stilul si credintele aici?
În Consiliul de Ministri am vrut sa lamurim problema aceasta, cum sa se limiteze cresterea populatiei, iar eu am fost de parere ca românii trebuie sa se înmulteasca ca sardelele, sa creeze o superindustrie ultramoderna, sa se înarmeze pîna în dinti si sa se duca în vizita razboinica la popoarele vecine, culcîndu-le la pamînt. Si asta am gîndit-o în România! Îmi spunea un ministru: Sînteti cinic, domnule director. I-am raspuns: Nu. Sînt excesiv de patriot, domnule ministru. Eu gîndeam ca nationalist, bineînteles. N-am avut încotro. Sînt un imperialist...
Eu am facut un haz ca secretar al Comisiei economice, spunîndu-le: Domnilor, eu as vrea sa creasca populatia României, pîna-ntr-acolo încît la Athénée Palace sa poata sa manînce toti mamaliga cu fasole!
Eu aveam niste planuri pentru poporul român: cucerirea Bulgariei si a Ucrainei, într-o faza istorica, si mai tîrziu vom mai vedea... Dar nu poti cuceri cu minciuni democratice si cu un popor din care cinci milioane manînca doar de trei ori pe saptamîna...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu